Raport științific
Românii despre maghiari, maghiarii despre români: două secole de oglindire reciprocă (1789-2007)[RHHR]
Director Proiect:Prof. Univ. Dr. Sorin MITU
Cod: PN-III-P4-PCE-2021-0262 Nr. contract: 36 din 30.05.2022
În conformitate cu cererea de finanţare, în cadrul celor trei etape de implementare ale proiectului au fost realizate activităţi diferite, pe mai multe paliere: științific, de management al proiectului, informare/publicitate și diseminarea rezultatelor cercetării într-un cadru cât mai larg.
1.1. Abordare științifică
Din punct de vedere științific, scopul principal al acestui proiect a fost de a furniza o narațiune istorică de amploare a imaginilor reciproce ale maghiarilor și românilor din Transilvania în durată lungă – longue durée, respectiv din secolul al XVIII-lea până în secolul XX. Ne-am focalizat pe patru componente principale care au la bază contactele și întrepătrunderile dintre imaginea de sine a românilor, imaginea de sine a maghiarilor, imaginea românilor despre maghiari și a maghiarilor despre români. Relațiile dintre imaginile mutuale ale românilor și maghiarilor în era modernă și contemporană, marcate de competiția lor istorică, au avut un impact profund asupra evoluției istorice, în general. Ceea ce ne-am propus prin intermediul proiectului a fost să relevăm cum au evoluat aceste imagini, cum s-au influențat unele pe altele, cum s-au confruntat și s-au întrepătruns de-a lungul timpului. Scopul cercetării noastre a fost acela de a construi o imagine coerentă și sistematică a unei dinamici imagologice comune. În locul tradiționalei imagini a adversarului, accentuată până acum de narațiunile istorice locale și naționale, ne-am propus să creionăm o istorie interconectată, împărtășită, care are la bază conviețuirea dintre cele două etnii în spațiul Transilvaniei, identitatea pe care ambele etnii au imprimat-o acestei provincii.
În prima etapă, cu debutul în luna iunie 2022, am avut în vedere primul obiectiv al cercetării propuse și anume studierea imaginilor reciproce româno-maghiare din secolul al XVIII-lea până în secolul XX, etapa elaborării, dezvoltării și maturității acestor imagini în cadrul culturii politice a modernității, obiectiv atins în proporție de 100%. În etapa a doua, ne-am focalizat pe cel de-al doilea obiectiv propus, respectiv analiza acestui subiect considerând toate conexiunile sale, având în vedere că, dacă îl descompunem, avem patru componente cheie: 1. imaginea de sine a românilor 2. imaginea de sine a maghiarilor, 3. imaginea românilor despre maghiari și 4. imaginea maghiarilor despre români. Obiectivul etapei cu numărul doi a fost atins în proporție de 100%. În această ultimă etapă a cercetării noastre, a treia, am avut în vedere sublinierea contactelor și întrepătrunderilor dintre cele patru componente în ideea de a construi o imagine coerentă și sistematică a unei dinamici imagologice comune, obiectiv atins, de asemenea, în proporție de 100%. Furnizând o istorie interconectată, împărtășită, proiectul nostru reprezintă o contribuție importantă pe acest subiect, depășind perspectiva tradițională și aducând la zi scrierea istoriei. În general, nu doar că toate obiectivele propuse au fost atinse, ci, dacă avem în vedere rezultatele, au fost depășite, fiind acoperită una din marile lacune existente la nivelul istoriografiei având în vedere nenumăratele implicații ideologice și politice ale acestui subiect.
În fiecare etapă, am avut în vedere în realizarea cercetării noastre, trei paliere: teoretic, metodologic și de cercetare propriu-zisă. Din punct de vedere teoretic, fundația acestei cercetări este reprezentată de abordările recente, așa cum sunt: “histoire croisée”, “history of transfers” și “entangled history”, elaborate inițial încadrul relațiilor franco-germane de către Bénédicte Zimmermann, Claude Didry și MichaelWerner (1999) și apoi propuse în cazul maghiarilor și românilor de Anders Blomqvist,Constantin Iordachi și Balázs Trencsényi (2013). Incepând cu prima etapă și continuând pe tot parcursul proiectului, studierea acestor concepte a avut la bază obiectivul nostru principal, acela de adepăși perspectivele reductive naționale și de a evidenția legăturilor transnaționale, transregionale și translocale. În studierea conceptelor și teoriilor fundamentale ale cercetării au fost implicați toți membrii echipei proiectului, însă, contribuțiile aduse de liderul proiectului pe acest palier sunt remarcabile.
Din punct de vedere metodologic, imagologia istorică și istoria relațiilor celor două națiuni reprezintă principala paradigmă de cercetare în care se încadrează demersul nostru. Cercetarea a cerut o abordare interdisciplinară,sursele diversificându-se din ce în ce mai mult de la o etapă la alta iar ca rezultat, metodele de cercetare au fost adaptate acestora. Analiza textuală, specifică istoriografiei, studiul stereotipurilor colective, utilizat de psihologia socială și literatura comparată, potrivit pentru textele de ficțiune sunt cele mai importante instrumente care constituie cadrul interdisciplinar al studiului imagologiei. În derularea proiectului ne-am propus dezvoltarea unei metodologii de cercetare originale, bazată pe analiza descriptivă și funcțională a imaginilor și stereotipurilor cu caracter identitar. Așadar, am dezvoltat și utilizat metodologia formulată deja de liderul proiectului, prof. Univ. Dr. Sorin Mitu (2003). Datorită faptului că acest tip de cercetare a operat în primul rând cu texte, metoda principală utilizată a fost analiza calitativă a discursului, bazată pe critică și interpretare. În funcție de tipul textelor utilizate și de specificul acestora, ne-am propus să aplicăm scheme de lectură specifice, concentrându-ne pe: 1. teoria naționalismului pentru scrierile cu un caracter politic și ideologic 2. imagologie comparată pentru descrieri etnografice-geografice și alte relatări cu caracter subiectiv sau 3. critica literară și hermeneutica pentru literatura tip ficțiune. Analiza discursului a fost completată cu metodele specifice istoriei tradiționale, care stabilesc clar date și fapte pentru a înțelege contextul politic și istoric în care sunt inserate imaginile studiate. Fiecare cercetător a utilizat în propriile cercetări aceste metodologii, în acord cu sursele propriilor cercetări, în general analiza de discurs, critica și interpretarea, fiind instrumente comune, recognoscibile la nivelul tuturor cercetărilor elaborate în cadrul acestui proiect.
Din punct de vedere științific, în cele trei etape ale cercetării am urmărit obiectivele specifice, așa cum au fost formulate în proiectul nostru. La debutul primei etape ne-am canalizat atenția cu prioritate pe sursele cercetărilor noastre. Membrii echipei au avut în vedere ideea de a inventaria și analiza critic sursele din biblioteci și arhive privind imaginea de sine și imaginerea celuilalt, imagini care au pătruns în cultura politică română și maghiară în secolele XIX și XX. Așa cum ne-am angajat, am creat un repertoriu al celor mai imporante texte prin care discusul imagologic a fost articulat. Documentarea a continuat și s-a diversificat în etapa cu numărul doi dar nu a încetat nici în ultima etapă de derulare, chiar dacă această ultimă etapă a fost dedicată cu precădere redactării propriu-zise a cercetărilor, în forma articolelor sau a volumelor finale și de asemenea a diseminării rezultatelor obținute într-un cadru cât mai larg. O mare parte a surselor cercetărilor propuse de noi au fost regăsite la bibliotecile și arhivele din Cluj-Napoca. Astfel, în fiecare etapă majoritatea cercetătorilor au frecventat în vederea documentării Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, Biblioteca Academiei din Cluj Napoca, dar și Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Cluj. De asemenea, toți cercetătorii echipei au utilizat bazele de date online (abonate de Biblioteca Centrală Universitară) sau alte baze de date și biblioteci digitale în care s-au regăsit documentele necesare cercetărilor noastre. De la Biblioteca Centrală Universitară am accesat, de asemenea, resursele digitizate reunite sub denumirea de Biblioteca digitală Transilvanica sau Biblioteca Digitală Transilvania 100+. Tot on-line au fost accesate documentele disponibile de la bibliotecile și arhivele din Budapesta și, în general, toate resursele de documentare de interes pentru cercetarea propusă disponibile în această formă. O secțiune specială a bibliografiei proiectului este reprezentată de fondurile disponibile on-line de la Arhivele Maghiare și de la UN Geneva a căror consultare a revenit în sarcina tuturor membrilor echipei, care au trecut în revistă peste 200 de documente de arhivă. Aceste inițiative și posibilități au însemnat atât o economie de timp, cât și o importantă economie la capitolul deplasări. Fiecare membru al echipei a urmărit perioade specifice în funcție de specializarea și interesele de cercetare aferente. Cercetătoarea Luminița Ignat-Coman a realizat trecerea în revistă a literaturii de specialitate din perioada interbelică cu privire la români, cercetătoarea Hegedűs Nicoleta a trecut în revistă literatura secundară cu privire la maghiarii din Transilvania, Florina Raita-Sas a fost preocupată de comportamentul electoral al românilor în perioada modernă iar liderul proiectului, Sorin Mitu, a vizat în prima etapă cu prioritate Evul Mediu și epoca premodernă. Așa cum am subliniat, cercetările bibliografice întreprinse s-au materializat sub forma unui repertoriu bibliografic care însumează aproximativ 1000 de titluri de cărţi, capitole de cărți sau articole din periodice pe care le-am structurat tematic și care se regăsesc în acest moment și pe site-ul proiectului nostru. În următoarele etape, documentarea a fost aprofundată de către fiecare membru al echipei proiectului. Liderul proiectului a avut în vedere tot intervalul cronologic vizat, canalizându-se, de asemenea, pe perioadele modernă și contemporană. În această etapă, având în vedere tot ce am întreprins precum și studiile tuturor membrilor proiectului publicate într-un volum coordonat de profesorul Sorin Mitu la o editură din categoria A, considerăm că am atins și am depășit obiectivele formulate în cererea de proiect.
A doua etapă, a avut în vedere două obiective specifice formulate în cererea de finanțare, respectiv: studiul comparativ al formării imaginii de sine a românilor și maghiarilor subliniind similaritățile, diferențele, transferurile și influențele reciproce în context central și sud-est european și studierea imaginilor românilor și maghiarilor de-a lungul secolelor XIX și XX utilizând sursele primare din epocă, jurnale de călătorie, descrieri geografico-etnografice, presa și literatura. Am utilizat literatura specializată în special lucrări apărute în România. A fost o etapă în care cercetătorii au lucrat intens. Imaginile concurente ale maghiarilor și românilor au luat naștere în Evul Mediu, în momentul în care aceștia au intrat în contact. Având la bază istoria confruntărilor din epoca medievală, în secolele care au urmat s-a construit imaginea unui conflict milenar inevitabil care ar fi opus mereu cele două popoare. În urma cercetărilor efectuate de către cercetătorii echipei noastre, aceștia au pus în evidență relațiile dintre cele două etnii dintr-o perspectivă diferită, integratoare. Echipa proiectului a reușit să ofere studii solide dedicate maghiarilor și românilor ale căror istorii îngemănate (entangled histories) nu mai pot fi abordate prin recusul la narativele tradiționale. Fiecare studiu elaborat în cea de-a doua etapă a proiectului a adus o perspectivă nouă, proaspătă asupra subiectului acesta fiind și marele plus, depășirea paradigmei tradiționale de abordare a temei și conturarea subiectului dintr-o perspectivă actuală, fără part-pris-uri și ideologizări. Având în vedere rezultatele din această etapă, respectiv o conferință internațională desfășurată la Londra, o conferință on-line, un volum coordonat de liderul proiectului publicat la o editură din categoria A și articolele tuturor membrilor echipei, considerăm că și în această etapă am depășit ceea ce ne-am propus, rezultatele fiind mai mult decât satisfăcătoare.
A treia etapă și ultima a avut în vedere ultimele două obiective specifice formulate în proiect, respectiv: studierea imaginilor maghiarilor despre români bazându-ne pe aceleași categorii de surse primare și secundare, luând în calcul particularitățile care decurg din faptul că cele două imagini aveau funcții și amploare diferită. Trebuie subliniat faptul că, în mod obișnuit, românii erau mult mai interesați de maghiari decât maghiarii de români. Cel de-al doilea obiectiv a vizat depășirea perspectivei oponentului, accentuată până acum de narativele istorice locale și naționale, proiectul țintind să ofere rezultate care să delimiteze o istorie conectată, împărtășită. Ambele obiective specifice au fost atinse în proporție de 100%, rezultatele indicând depășirea acestor obiective și, în general, rezultatele finale fiind mult mai generoase decât am prevăzut inițial. Astfel, liderul proiectului a publicat un volum la editura Polirom (una dintre cele mai importante edituri la nivel național), un alt volum la o editură prestigioasă din străinătate (Peter Lang) fiind în curs de publicare în limba engleză. Volumul publicat în țară a beneficiat de lansări la Cluj și în alte orașe din țară, acestea constituind evenimente culturale de anvergură cu participarea unui public numeros. Membrii proiectului au participat la o conferință la Budapesta (conferința Nemzetképek: magyarokrománokról, románokmagyarokról a 19. századtólnapjainkig, Budapesta, organizator:A HUN-REN TársadalomtudományiKutatóközpontKisebbségkutatóIntézete, 16 mai 2024) și au elaborat studii în reviste ISI (Philobibon) sau alte studii în reviste importante din țară.
Rezultatele cercetării s-au materializat în articole și volume în care cercetătorii și-au reunit munca și care respectă toate standardele de calitate cerute și acceptate de către UEFSCDI. În fiecare etapă de desfășurare a proiectului principalele studii publicate au vizat intervalul cronologic extins pe care l-am propus, membrii echipei axându-se pe segmente cronologice care corespund experienței și studiilor fiecăruia. Singurul care s-a ocupat de tot intervalul cronologic avut în vedere și care beneficiază de o perspectivă globală, integratoare asupra subiectului a fost directorul de proiect, Sorin Mitu, care a elaborat studii și volume de referință care se află deja în prim planul scenei culturale românești. În general, perioada Unirii Transilvaniei cu România fost în atenția cercetătoarelor Florina Raita și Nicoleta Hegedűs, care au accentuat perspectivele imaginii de sine a maghiarilor sau imaginea românilor în ochii maghiarilor, perioada interbelică a fost analizată în studiile cercetătoarelor Florina Raita și Luminița Ignat-Coman, care a avut în vedere imaginea de sine a românilor și imaginea românilor despre maghiari. Toată perioada care urmează celui de-al doilea război mondial a fost în atenția liderul proiectului, profesorul Sorin Mitu, care a avut în vedere, de asemenea și perioada medievală, modernă și contemporană, practic, tot intervalul cronologic vizat și care a realizat, așa cum deja am subliniat, cercetări de pionierat pe această temă.
Studiile publicate de cercetătorii proiectului în fiecare etapă reprezintă contribuții originale și importantepe tema relațiilor românilor cu maghiarii din Transilvania. Astfel, în prima etapă, studiul Florinei Raita-Sas s-a focusat pe comportamentul electoral al românilor din Ungaria dualistă la începutul secolului al XX-lea. Studiul, având în centru problema comportamentului electoral al românilor din Ungaria dualistă din anii 1900-1910, decelează și pune în evidență factorii care au motivat votul, orientat atât în direcția candidaților partidelor maghiare, cât și în cea a candidaților Partidului Național Român. Prin intermediul statisticilor electorale și al presei, imaginea conturată asupra comportamentului de vot este caracterizată de ideea potrivit căreia la începutul secolului al XX-lea, într-o perioadă marcată de multiple transformări și de formare abia incipientă a conștiinței naționale a românilor de rând din Ungaria dualistă, acesta a avut orientări dintre cele mai diverse; ele au fost dictate, pe de o parte, de identitatea națională recent asumată, care privea dezvoltarea națiunii române, iar pe de altă parte, de pragmatism, care privea îndeplinirea obiectivelor individuale, locale sau, cel mult, regionale. În cele din urmă, în încercarea de a determina care au fost principalele coordonate ale comportamentului electoral al românilor din Ungaria dualistă de la începutul secolului al XX-lea, studiul cuprinde detalii referitoare la participarea la vot și la determinismele sale, la opțiunile electorale și la criteriile de alegere a candidaților, la educația politică a românilor și, nu în ultimul rând, la identitatea națională care a modelat deciziile și atitudinile politice.
Perioada interbelică a fost analizată în cadrul studiului cercetătoarei Luminița Ignat-Coman cu privire la modul în care se reflectă imaginea maghiarilor din Transilvania în ochii românilor de aici, așa cum rezultă din presa perioadei respective cu accent pe publicația Țara Noastră. Adoptând o abordare constructivistă și considerând etnia ca fiind produsul acțiunilor pe care le întreprind grupurile etnice pentru a-și remodela identitatea, lucrarea are în centru modul în care identitatea minorității maghiare, în plin proces de reconstrucție și adaptare la noile realități istorice, se reflectă în ochii majorității românești. Lucrarea cercetătoarei oferă un răspuns parțial la întrebarea: cum a influențat această reflecție identitatea ambelor etnii într-un stat român în construcție? Concluziile studiului arată că atunci când au vorbit unii despre ceilalți, după Unirea Transilvaniei cu România, românii și maghiarii au făcut-o subliniind ceea ce îi separă, mai degrabă decât ceea ce îi unește. Dihotomia mereu prezentă noi/ei, maghiari/români, minoritari/majoritari este o parte a identității celor două etnii, fiecare se definește și prin maniera în care se raportează la celălalt. În ochii românului ardelean, maghiarul nu a beneficiat de un portret măgulitor, așa cum reiese din presa vremii. Este recognoscibil după trăsături mai degrabă negative așa cum sunt agresivitatea sau incapacitatea de a se adapta vremurilor. Cea mai caracteristică ipostază este aceea de victimă, foarte frustrată de ce s-a întâmplat la Trianon, ilustrată de metafora Ungariei mutilate. Felul în care românii îi văd pe maghiarii din Transilvania în perioada interbelică în presă trebuie înțeles în contextul politic și ideologic al vremii. Portretul conturat maghiarilor în aceste articole ar putea fi destul de îndepărtat de ceea ce se întâmpla cu adevărat în diferite regiuni ale Transilvaniei, unde conviețuirea celor două etnii nu a fost nici conflictuală, nici imposibilă. Depășind paradigma tradițională, cercetătoarea a subliniat aceste lucruri relevând și accentuând ceea ce i-a unit pe maghiarii și românii din Transilvania, mai mult decât ceea ce îi separă, accentul căzând pe modul în care cele două grupuri etnice au imprimat o identitate unică provinciei.
Studiul cercetătoarei NicoletaHegedűs elaborat în prima etapă a proiectului analizează perspectiva opusă, respectiv, principalele lucrări în limba maghiară dedicate istoriei comune româno-maghiare, scrise în perioada 1920-1948, din unghiul caracterologiei etnice, cu scopul de a evidenția imaginea românilor în scrisul istoric maghiar în noul context politic creat prin Tratatul de pace de la Trianon. Printre întrebările de cercetare pot fi enumerate: s-au înregistrat schimbări în imaginea construită de intelectualii maghiari despre români de-a lungul secolelor anterioare? Dacă răspunsul este unul afirmativ, cât de semnificative sunt acele schimbări? În ce sens a influențat pierdereaTransilvaniei imaginea despre români? Care era în viziunea oamenilor de știință maghiari contemporani imaginea generală a istoriografiei românești? Concluzia studiului a evidențiat faptul că imaginea românilor în scrisul istoric maghiar al perioadei 1920-1948 păstrează elementele deja formulate de-a lungul secolului al XIX-lea, se menține poziția de „superioritate culturală” din care maghiarii se raportează la români. Diferența semnificativă este aceea că românii s-au transformat din factor politic neglijabil într-un adversar cu adevărat periculos, maghiarii fiind conștienți de faptul că subestimarea permanentă a românilor i-a costat scump. Liderul proiectului a coordonat studiul cu titlul Raporturi și imagini româno - maghiare publicat la Editura Mega, în care contribuțiile sale se referă, în special la imaginile românești despre maghiari în timpul răscoalei lui Horea și maghiarii: actori și parteneri în miturile fondatoare românești, ambele clarificând aspecte esențiale și controversate de la nivelul istoriografiei. Studiul colaboratorului proiectului nostru, Bogdan Munteanu a vizat în prima etapă imaginea contelui Székely István în cultura română. Toate aceste studii reprezintă contribuții originale, valoaroase și importante pe subiect.
A doua etapă a proiectului s-a concretizat în studii elaborate de mebrii echipei care au avut în vedere componentele imaginilor recipoce româno-maghiare. Cercetările membrilor echipei s-au concretizat în redactarea unuor studii referitoare la atitudinile identitare ale românilor transilvăneni în primii ani interbelici. Cercetătorii echipei au abordat două dintre modurile prin care elita românească a Transilvaniei a răspuns unirii cu Vechiul Regat din 1918 înceea ce privește transformările identitare. Creșterea în intensitate a regionalismului a fost, pe de o parte, tocmai consecința unirii din 1918, prin care dorințele dictate de identitatea națională au fost satisfăcute, fiind însă înlocuite de cele specifice identității regionale transilvănene, mai ales ca urmare a tendințelor centralizatoare venite din direcția elitei politice dela București. În urma creșterii în intensitate a atașamentului regionalist, în discursul elitei politice a românilor transilvăneni a fost adesea menționată ideea autonomiei în raport cu noul stat român unificat. Totuși, regionalismul românilor ardeleni din perioada interbelică nu a depășit granițele identității naționale, raportarea la teritoriul transilvănean realizându-se constant din poziția de apartenenți la națiunea română. Astfel, el nu trebuie privit în termenii unei atitudini identitare care favoriza apropierea de celelalte etnii conlocuitoare ale Transilvaniei, adică de maghiari, secui sau de sași, ci mai degrabă în cei ai dorinței clar exprimate a liderilor politici români ardeleni de menținere a unui grad de autonomie a Transilvaniei, inclusiv pe fondul asumării unui sentiment de superioritate în raport cu românii regățeni, catalogați adesea cu termeni precum „bizantini”,„orientali” sau „balcanici”. Regionalismul elitelor transilvănene nu a fost însă unica atitudine identitară declanșată de Unirea din 1918. Aceasta a ridicat de asemenea problema pragmatismul identitar, întrucât o partea reprezentanților elitei ardelene s-a remarcat prin trecerea bruscă de la o identitate la alta, aparent opusă, din considerente care adeseori au răspuns unor dorințe pragmatice, precum obținerea unui status social și profesional superior în cadrul clasei politice a României Mari. Rămânând la problema identităților românilor transilvăneni, tema indiferenței naționale a acestora s-a aflat de asemenea în rândul preocupărilor cercetătoarei Florina Raita, ca și a întregii echipe a proiectului. Cercetătorii echipei au avut în atenție, adiacent problemei indiferenței naționale, subiecte precum etnicitatea cotidiană, bilingvismul sau căsătoriile mixte, abordând deasemenea problema relațiilor româno-maghiare din Transilvania perioadei dualiste.
Nicoleta Hegedűs a elaborat în această etapă un studiu dedicat perioadei premergătoare Marii Unirii, care s-a focusat pe studierea imaginii renegatului în presa românească din Transilvania din adoua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Studiul abordează tema renegatismului național din perspectiva discursului prin excelență polemic afișat de presa politică românească din Transilvania. Lupta pentru drepturi naționale a fost capul de afiș al programului politic elaborat de elita românească, iar cei care au manifestat opinii divergente față de linia politică oficială erau deseori catalogați drept renegați. Studiul trece în revistă definițiile date termenului, remarcând nevoia recurentă de clarificare a sensurilor, de cele mai multe ori în cadrul unor dispute cu ziarele maghiare, care reproșau caracterul „antimaghiar” al acestui atribut. Definițiile date termenului accentuează schimbarea de sens, întrucât odată cu trecerea identității naționale în prim-planul formelor de coeziune socială și cu afirmarea conștiinței naționale ca liant colectiv principal, termenul și-a pierdut conotația religioasă și a câștigat valențe naționale, a început să îi desemneze nu pe cei care își schimbă religia atribuită la naștere, ci pe cei care își părăsesc naționalitatea.O altă problemă analizată în studiu este modul în care presa percepea pericolul renegatismului și gradul de răspândire al fenomenului printre românii ardeleni. Întâlnim dinaceastă perspectivă un discurs contradictoriu: pe de o parte se accentuează pericolul scăzut reprezentat de românii care aleg să se maghiarizeze (de cele mai multe ori din interes socio-economic și nu din convingere lăuntrică), întrucât ei sunt puțini și exemplul lor nu este urmat de marea masă a poporului, pe de altă parte se semnalează și se condamnă cu înverșunare orice manifestare considerată a fi pro-maghiară. Presa și-a asumat rolul de gardian al conduitei naționale corecte, iar pedeapsa pentru abateri era una aspră: blamul public și eticheta de renegat.Ultima parte a studiului aduce în prim plan exemplul a trei persoane publice filo-maghiare, membri ai elitei politice și culturale românești, împotriva cărora presa a purtat adevărate campanii de denigrare. Iosif Hossu, dintr-o familie de mici nobili greco-catolici din Mesteacăn, a avut o carieră politică scurtă în anii ʼ60 ai secolului al XIX-lea, însă scrierile sale în presa de limbă maghiară au trădat viziuni pro-maghiare accentuate, iar numirea sa într-o funcție administrativă înaltă, cea de vicepreședinte a Curții de Conturi, a reprezentat un motiv în plus pentru ca presa românească să îl înscrie în tabăra renegaților. Grigorie Moldovan și Vasile Mangra sunt două personalități din care presa a făcut figuri-simbol ai renegatismului, opțiunile lor culturale și politice constituind motivul „excomunicării” din cercurile naționaliste ale societății românești. Termenul renegat a avut, așadar, legături strânse cu cel de filo-maghiar, discursulidentitar național definind „bunul român” prin prisma raportării sale la maghiari, alteritate față de care românii transilvăneni au avut sentimentele cele mai intense și cu care au stabilit raporturile cele mai complexe.
Studiul cercetătoarei Luminița Ignat-Coman este o analiză asupra indiferenței naționale, pe intervalul cronologic situat după anul 1918. Studiul punctează felul în care maghiarii din Transilvania au reacționat la ceea ce a devenit punctul de reper al istoriei lor: tratatul de la Trianon.Transformarea acestei etnii din majoritate în minoritate etnică, concomitent cu schimbarea statutului provinciei Transilvania a avut un impact profund asupra felului în care atât românii, cât și maghiarii de aici și-au definit identitatea. Cea mai comună imagine a comunității etnice maghiare după unirea Transilvaniei cu România este aceea a dublului abandon: abandonați, pe de o parte, de către patria-mamă, Ungaria, pe de altă parte de România recent constituită în condițiile în care principala preocupare după crearea statului național a fost omogenizarea și ștergerea diferențelor. În aceste condiții, după Unirea Transilvaniei cu România, maghiarii au avut în față o paletă de opțiuni, atât la nivel comunitar cât și la nivel individual. Unii au ales variantele mai radicale, respectiv să plece, deși, nimeni nu a fost scutit de deziluzie, de sentimentul profund de abandon în situația care s-a creat după șocul imens al Trianonului. Argumentele celor care au ales să plece nu au fost puține și au fost extrem de diverse, de multe ori motivațiile personale surclasând dorința de a nu fi considerați “cetățeni de mâna a doua” în expresia lui Rogers Brubaker și parte a unei minorități naționale. Dintre cei care au ales să rămână, puțini puteau invoca dragostea mare față de statutul de minoritate și față de Transilvania ca parte a României sau loialitatea, însă, și în cazul lor au contat circumstanțele individuale și faptul că nu își puteau asuma incertitudinea asociată unei eventuale plecări. Au mai existat și alte motivații separate de decizii personale sau naționale, respectiv teama de anumite ideologii, teroarea albă, diverse motivații religioase. Niciuna dintre aceste variante care pot fi considerate radicale (de a rămâne sau de a pleca) nu a avut nicio componentă eroică, erau mai degrabă calcule bazate pe o abordare pragmatică a contingențelor.
Pornind de la aceste considerente, cercetarea are în centru un studiu de caz aducând în discuție categoria reprezentativă a funcționarilor maghiari din Transilvania și expunând cazul a doisprezece dintre aceștia cu diverse profesii, de la contabil la medic veterinar, care au tergiversat depunerea jurământului față de statul român, cerând păsuire, până când hotărârile de la Trianon nu vor statua definitiv că Transilvania aparține României. În acest sens, s-au adresat autorităților românești cerând acceptarea cererii lor care se rezuma la posibilitatea exercitării profesiilor lor fără depunerea vreunui angajament. Atitudinea autorităților române în raport cu situația în discuție dezvăluie câte ceva despre perspectivele statului național român cu privire la strategiile cetățenilor minoritari maghiari. Autoritățile vedeau în această atitudine, totuși, o împăcare a acestora cu situația dată, și, în fond, încercarea de a se integra în noul stat chiar dacă, evident, suspiciunea era mereu acolo. Ca atare, ministrul le admite cererea, chiar fără a le solicita
un angajament (sau orice fel de declarație) cu recomandarea ca acest grup să fie îndeaproape supravegheat. Alături de acest caz, mai sunt expuse și altele (cazul preluării unor instituții, cazuri
violente ale distrugerii simbolului național, tricolorul). Aceste cazuri particulare exemplifică o realitate de pe teren mult mai complexă decât fixarea unor norme de comportament cu privire la felul în care individul trebuie să se raporteze la națiune. Relevă, de asemenea, o tensiune existentă între naționalismul pe care îl putem cataloga drept oficial și cel popular și indică cum o pleiadă de motivații non-naționale determină deciziile individuale cu impact direct asupra națiunii. Indică, de asemenea, că motivațiile și felul în care individul se raportează la națiune nu sunt arondate sferei alb/negru, bun/rău, ci constituie un amalgam mult mai variat și mai complex. Și, la limită, arată că au existat o serie de momente prielnice unor interacțiuni reale între români și maghiari, și, de ce nu, uneori empatie și chiar înțelegere într-o epocă a naționalismului conflictual. În mod paradoxal, atât românii ardeleni cât și maghiarii, s-au întors spre regional găsind o puternică referențialitate în valorile imprimate de provincie. Ceea ce înseamnă că indiferența națională nu a fost o autentică indiferență națională, în sensul propriu al termenului, cât o întoarcere către regionalism, spre valori locale în epoca deplinei focusări pe construcția unui stat național unitar, omogen.
Liderul proiectului, Sorin Mitu, a abordat un interval cronologic larg în fiecare etapă a proiectului, fiind cel care a atins tot evantaiul cronologic propus de proiect, de la perioada medievală la cea premodernă și modernă dar și intervalul cuprins după unirea cu România, atât segmentul dintre cele două războaie (1919-1944) cât și etapa comunistă. Imaginile de sine și despre Celălalt, exprimate la nivelul unor culturi moderne de masă, ca și proiectele naționale ale celor două comunități se cristalizaseră foarte bine în secolul al XIX-lea și tot ceea ce se va întâmpla de acum înainte în relațiile româno-maghiare va pleca de la aceste repere imagologice fundamentale. Imaginea maghiarului, respectiv a românului, ca inamic național devenise deja o componentă izbitoare a identității celor două națiuni. După cum arată istoricul Sorin Mitu se pune problema probabilității unor schimbări în această privință. Pentru istoricul care abordează subiectul în perioada care urmează anului 1918, problema nu este că nu se mai schimbă nimic, ci, dimpotrivă, că se întâmplă prea multe. În general, te simți covârșit nu numai de cantitatea uriașă de mărturii și documente, de literatura științifică acumulată în mod proporțional pe urma lor, dar și de multitudinea de evenimente care se succed acum într-un ritm amețitor. Spre exemplu, în nici o sută de ani, Clujul, capitala neoficială a Transilvaniei, care fusese până la sfârșitul primului război mondial un tipic oraș fin-de-siècle din Ungaria dualistă, a intrat sub noua stăpânire românească între 1919 și 1940, l-a văzut pe regentul Horthy călărind pe bulevardele sale și reinstaurând stăpânirea maghiară între 1940-1944, după care s-a introdus administrația militară sovietică, în perioada 1944-1945; administrația civilă românească revine în martie 1945, dar în scurt timp aceasta ia forma regimului totalitar comunist; după 1989, orașul cunoaște noul regim românesc democratic, răstimp în care clujenii îl vor alege în fruntea lor,timp de doisprezece ani, pe primarul naționalist Gheorghe Funar, pentru ca după 2004 să schimbe din nou foaia, iar sub mandatele următorului primar, Emil Boc, orașul să se transforme într-o poveste de succes a noii Românii liberale, membră a Uniunii Europene. Până și numele orașului s-a schimbat de patru ori în mai puțin de șaizeci de ani (Kolozsvár – Cluj – Kolozsvár –Cluj – Cluj-Napoca) și toate aceste schimbări au avut de-a face cu sentimentele pe care le-au nutrit maghiarii și românii unii față de ceilalți. Românii care alcătuiau 15% din populația orașului în 1918 și 80% peste o sută de ani; maghiarii care erau – ce surpriză! – 80% în 1910 și 15% peste un veac... O caracteristică importantă a istoriei acestei perioade, inclusiv în ceea ce privește reflectarea ei imagologică, ține de faptul că relațiile dintre români și maghiari se confundă acum cu raporturile dintre două state moderne. Două state-națiune, suverane și independente, care exercită un control din ce în ce mai profund asupra societăților cu a căror soartă pretind că se identifică întru totul, atât în varianta lor capitalistă și naționalistă, cât și în cea comunistă. Aventura imagologică de până atunci era în primul rând povestea legăturilor dintre unguri și români și doar în subsidiar cea a relațiilor înfiripate între alcătuirile politice atât de diverse la care erau afiliați. Unguri și români vor continua să existe și după 1918, numai că acum erau încolonați în rânduri tot mai strânse în cadrele rigide ale celor două state naționale, care ambiționau să îi reprezinte în mod suveran și în exclusivitate. De exemplu, până la acea dată, în momentele în care se încăieraseră, o făcuseră mai ales în calitate de suverani feudali, de nobili și iobagi, de partizani ai unor tabere politice diferite, de membri ai unor comunități țărănești antrenate în conflicte interetnice. După 1918 însă, pentru prima oară, raporturile dintre toți aceștia sunt gestionate în mod aproape exclusiv de cele două state, România și Ungaria. Dar pentru că statele moderne, mai ales cele din secolul al XX-lea, reușesc să concentreze puterea în mâinile lor ca nimeni altcineva în istorie, și conflictele, fie ele politice, culturale, simbolice sau militare, vor fi mai dramatice, mai insistente și mai urâte. Este prima dată când asistăm la episoade de război efectiv între România și Ungaria, în 1919, ca și înintervalul septembrie 1944 – mai 1945, însoțite de cedări teritoriale reciproce, în 1920, 1940 și 1947. Iar în spatele acestor episoade militare, din fericire totuși destul de scurte, se întindea un câmp uriaș de război psihologic și propagandistic, de politici de asimilare și revizionism diplomatic, de supraveghere a populației și represiune polițienească, de spionaj, diversiune și implicare tenebroasă a serviciilor secrete. Ca să nu demonizăm în totalitate „răul necesar” reprezentat de statele-națiune moderne, observăm că și aspectele pozitive, politicile de protecție a minorităților, colaborarea economică sau chiar alianțele politico-militare și alinierile ideologice care leagă tot acum cele două părți sunt decise și coordonate de la același nivel al acțiunii statale. Iar pe scena internațională, politicile bilaterale ale României și ale Ungariei erau puternic influențate și interferau cu interesele și politicile altor state, așa cum erau Franța, Marea Britanie, Statele Unite, Germania, Italia sau Uniunea Sovietică.
Următorul interval analizat, perioada 1945-1989, a debutat cu arbitrajul puterilor Axei din august 1940, soldat cu cedarea Ardealului de Nord de către România. Evenimentul a aruncat cele două țări vecine în cel mai acut contencios teritorial din istoria raporturilor bilaterale. Cu toate acestea, timp de trei ani și mai bine, românii și ungurii au fost aliați de facto, sub egida Germaniei. Deși Statul-Major al Wehrmacht-ului evita cu grijă contactul direct între diviziile românești și maghiare, cei doi aliați au pierdut sute de mii de oameni în această postură fraternă, în lupta pe viață și pe moarte purtată împotriva bolșevismului și a Uniunii Sovietice. Mai mult decât atât, cele două țări din răsăritul Europei declaraseră război, tot împreună, până și Statelor Unite ale Americii. Ca urmare, bombardierele americane vor pulveriza în vara anului 1944 un număr considerabil de uzine, rafinării, gări sau noduri de cale ferată ungurești și românești, la Budapesta, București, Ploiești ori (pe atunci) Kolozsvár. Dar în scurt timp, românii și maghiarii aliați în lupta împotriva comunismului vor ajunge aliați în lupta pentru făurirea comunismului. La scara cea mai amplă a istoriei, adversitățile dintre cele două popoare au contat mai puțin decât alinierile impuse de marile puteri și ideologii. După ce România a întors armele împotriva Germaniei, în 23 august 1944, ultimele opt luni ale războiului îi vor prinde totuși pe cei doi foști aliați în tabere diferite. Spre deosebire de români, în ambele războaie mondiale ungurii au rămas loiali până la capăt coaliției în care porniseră conflictul. Dar cântărind lucrurile în mod obiectiv, nu se poate spune că acest lucru s-ar fi datorat vreunei diferențieri de natură morală între consecvența ungurească și duplicitatea românească. Numeroși maghiari, cu Horthy în frunte, au fost și ei gata să se rupă de Germania nazistă, după cum alții au regretat că Tisza István a mers orbește alături de Puterile Centrale în primul războimondial. Sub raport geopolitic, Ungaria central-europeană era mai aproape de Germania, iar România o idee mai departe: situarea sa la o periferie strategică a continentului i-a permis, dar a și obligat-o să facă mai multe jocuri și combinații, unele destul de nereușite. Constatările de mai sus nu îi vor împiedica însă pe mulți maghiari (dar și pe unii români care tratau în mod auto-critic defectele naționale) să scoată în evidență „bizantinismul”, fățărnicia și lipsa de moralitate specific românească. În orice caz, Ungaria a pierdut în ambele cazuri partida, iar viziunea auto-critică maghiară de data aceasta, articulată mai ales de la stânga spectrului ideologic, a scos în evidență faptul că alianța cu Germania nazistă, antisemitismul și contribuția consistentă la Holocaust au reprezentat un pasiv moral și politic extrem de împovărător al moștenirii istorice ungurești, care explică și justifică într-o anumită măsură cele pătimite. În această interpretare severă, la fel ca încazul înfrângerii istorice de la Mohács, pedeapsa a fost aspră, dar era meritată. Pe de altă parte, narațiunile identitare dominante ale ambelor părți puneau accentul pe justețea propriei cauze naționale, și nu pe eventualele greșeli săvârșite pe parcurs. România a avut succes nu fiindcă ar fi făcut niște jocuri politico-militare norocoase, ci pentru că dreptatea istorică era de partea ei. În mod similar, din punctul de vedere al maghiarilor, tot o justiție imanentă era cea care pretindea că Ardealul trebuia să rămână al lor, cu toate că Ungaria a fost în cele din urmă vitregită de istorie. Iar România, chiar dacă își va savura triumful în ceea ce privește Transilvania, va trăi sentimente similare de frustrare în urma pierderii Bucovinei de Nord și a Basarabiei, cedate Uniunii Sovietice în 1940. Amintita confruntare militară dintre România și Ungaria a fost însă – să sperăm! – și ultimul episod violent din istoria disputelor care i-au opus pe români și maghiari. O istorie conflictuală care nu a durat nici o sută de ani, dacă socotim ca dată de început a acesteia înfruntarea națională și interetnică desfășurată între octombrie 1848 și iulie 1849 în Transilvania; al doilea episod a fost reprezentat de războiul care a opus România și Austro-Ungaria în anii 1916-1918, continuat cu intervenția românească împotriva republicii bolșevice din Ungaria, în 1919, în fine, al treilea, cel tocmai evocat episod în care românii luptau alături de sovieticii ce îi zdrobiseră cu doi ani în urmă la Stalingrad, era considerat de altfel un război pentru eliberarea Ungariei sau Cehoslovaciei de sub jugul fascist. De data aceasta, comandamentul Armatei Roșii era cel care s-a îngrijit ca armata română să nu mai intre în mod triumfal în centrul Budapestei, așa cum o făcuse în 1919, deși trupele române au participat și acum la luptele din capitala maghiară. În toamna lui 1944 armata română participase totuși la recuperarea Ardealului de Nord de sub stăpânirea Ungariei, dar și acest lucru s-a făcut tot sub coordonarea sovieticilor, care își vor institui propria administrație militară în respectiva zonă din Transilvania, până în martie 1945. Beneficiind de forța sa zdrobitoare, Uniunea Sovietică manipula divergențele și sensibilitățile celor două țări est-europene după bunul ei plac. Cu excepția aproximativă a expediției militare din 1919, niciuna dintre confruntările care au punctat această sută de ani nu a fost de natură bilaterală. Românii și maghiarii care s-au înfruntat nu au pornit un război îndreptat în mod expres împotriva celuilalt, ci au fost înglobați în alianțe mult mai largi: Casa de Habsburg sprijinită de croați, sârbi, români și sași versus revoluția maghiară; Puterile Centrale împotriva Antantei; Puterile Aliate contra Axei Roma-Berlin-Tokyo. Dacă alăturăm toate momentele amintite ca și când ar face parte dintr-un continuum al raporturilor bilaterale (ceea ce nu este foarte corect), pentru a induce ideea unui conflict istoric îndelungat, rezultatul însumării lor poate fi numit, în mod metaforic, „războiul româno-maghiar de o sută de ani” O conflagrație care a fost însă aproape tot timpul un război rece, purtat cu mijloace discursive și punctat doar de cele trei intervale scurte de dispută violentă pe care le-am menționat. Privit cu ochii celor de astăzi, acest așa-zis război pare stins în mod definitiv. Ungaria, aliată din nou cu România (așa cum a fost o mare parte a istoriei sale!), se interesează în continuare de soarta minorității maghiare din Transilvania, iar reprezentanții acesteia formulează o serie de revendicări și exprimă anumite nemulțumiri specifice – până la urmă, așa cum o face oricare alt grup social. Dar aceste aspecte nu sunt suficiente pentru a da substanță unui „conflict româno-maghiar” veritabil, chiar dacă amintirea istorică a războiului de o sută de ani evocat ne dă iluzia că acesta s-ar perpetua până în zilele noastre. E greu să spunem însă că scandările xenofobe de pe stadioane, bancurile cu unguri, comemorările istorice, incidentele cu steaguri și inscripții, ca și retorica politicienilor naționaliști din ambele tabere ar fi expresia unui război aflat în plină desfășurare. Ele par mai curând rămășițele unui trecut care se încăpățânează să nu moară, decât prefigurări ale unui viitor incendiar.
1.2. Management de proiect
Din punct de vedere al managementului de proiect, pe toată perioada de desfășurare (iunie 2022 – decembrie 2024) am efectuat tot ce a fost necesar din punct de vedere administrativ pentru buna implementare a acestuia. Sumele contractate în mod proporțional cu nevoile din fiecare etapă au făcut posibile achizițiile de servicii și produse necesare bunei implementări pe toată durata de desfășurare angajată. În general, nu au fost întâmpinate dificultăți și contradicții decât în prima etapă când, anumite plăţi s-au efectuat cu precădere spre finalul etapei. Tot atunci au fost și realocări de sume, în condițiile în care un procent din suma prevăzută inițial a fost re-alocat pentru anul 2023 iar acest lucru s-a datorat începerii cu întârizere a proiectelor, fiind o dispoziție a autorității contractante.
În general, cu sprijinul departamentelor de specialitate din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, universitatea gazdă, şi după cum rezultă din documentele administrative aflate în arhiva instituţiei, s-a izbutit realizarea managementului de proiect astfel încât obiectivele propuse prin cererea de finanţare să fie nu doar integral atinse, ci substanțial depășite dacă avem în vedere rezultatele acestui proiect.
Pentru a asigura funcţionarea echipei de cercetători la cel mai înalt nivel, în cursul lunilor de derulare începând cu luna iunie 2022, au fost convocate ședințe lunare pentru a stabili direcțiile de cercetare, progresul fiecărui cercetător în parte și pentru a evalua periodic stadiul cercetării fiecăruia. La sfârșitul fiecărei etape cercetătorii s-au întâlnit pentru concluzii și prezentări in extenso ale rezultatelor cercetărilor fiecăruia precum și pentru a stabili direcțiile de urmat. La sfârșitul lunii decembrie, odată cu încheierea proiectului de cercetare urmează să fie convocată o ședință de evaluare generală a tuturor activităților desfășurate în proiect, cu toată echipa dar și cu colaboratorii, pentru concluzii și pași de urmat în viitor.
1.3. Informare și publicitate
Informarea cu privire la implementarea proiectului s-a făcut în conformitate cu activitățile angajate în cererea de finanțare, respectiv, prin intermediul paginii web a proiectului, care poate fi consultată la adresa: https://6343e07228348.site123.me/. Site-ul conține toate informațiile esențiale ale proiectului:o descriere sumară (rezumatul), informații despre componența echipei și rolul fiecărui cercetător în proiect, durata acestuia, lista de publicații și rezultatele cercetării. De asemenea, în cadrul proiectului nostru au avut loc evenimente culturale în scopul publicității și informării precum lansări de carte sau podcasturi cu participarea membrilor proiectului. Astfel, ca și eveniment organizat în cadrul proiectului în ultima etapă este lansarea de carte (Sorin Mitu, Românii și ungurii. Un război imagologic de o mie de ani, Iași, Polirom, 2024, 612 p.-Book Corner Librarium, Cluj- Napoca, 24 octombrie, ora 18 (vezi:https://suplimentuldecultura.ro/stiri/sorin mitu-romanii-si-ungurii-un-razboi-imagologic-de-o-mie-de-ani-lansare-de-carte-la-cluj/) Cartea a fost lanastă, de asemenea, la Salonul internațional de carte Bookfest, ediția a VIII-a, Brașov, 31oct. - 3 nov. 2024. Tot în scopul publicității și informării a avut loc și prezența liderului proiectului în podcast-ul Întâlniri informale, realizat de Ioan Chiorean, accesibil pe YouTube, la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=ka5yUbTX0z0. Având în vedere că aceste evenimente nu au fost prevăzute în propunerea de proiect, putem considera că și din acest punct de vedere au fost depășite în mod substanțial obiectivele propuse, aceste manifestări culturale de anvergură asigurând propulsarea rezultatelor proiectului nostru în prima scenă a vieții culturale din România.
Rezultate:
Cărți:
Sorin Mitu, Românii și ungurii. Un război imagologic de o mie de ani, Iași, Polirom, 2024,612
Sorin Mitu, Entangled Images. Romanians and Hungarians from the Middle Ages to the Communist Regime, Lausanne, Peter Lang, 2024, 300 p. (sub tipar).
Sorin Mitu (ed.), Raporturi și imagini româno-maghiare, Cluj, Argonaut & Mega, 2023, 210 p.
Sorin Mitu (ed.), Românii și maghiarii: reprezentări și percepții în secolele XVIII-XX, Cluj, Philobiblon& Mega, 2023, 239 p.
Studii:
1. Sorin Mitu, „Români și maghiari în Transilvania medievală: raporturi imagologice, conviețuire etnică și conflicte sociale”, în Ziridava. Studia Historica, XXVII, 2022, p.61-85.
2. Sorin Mitu, „Cronica lui Anonymus și nașterea imaginii românilor la maghiari în Evul Mediu”, în vol. Ionuț Costea, Radu Mârza, Valentin Orga (ed.), Pasiune și rigoare. Noitentații istoriografice. Omagiu profesorului Ovidiu Ghitta, Cluj, Argonaut & Mega, 2022, p. 661-679.
3. Sorin Mitu, „Considerații referitoare la nobilii români din Transilvania medievală în contextul raporturilor imagologice româno-maghiare”, în vol. Ioan Bolovan, Doru Sinaci (coord.), Societate, Cultură, Demografie. Omagiu profesorului Corneliu Pădurean la împlinirea vârstei de 70 de ani, Cluj, Academia Română. Centrul de Studii Transilvane,Cluj, 2022, p. 341-357.
4. Sorin Mitu, „Maghiarii: actori și parteneri în miturile fondatoare românești”, în vol. Sorin Mitu (ed.), Raporturi și imagini româno-maghiare, Cluj, Argonaut &; Mega, 2023, p. 12-32.
5. Sorin Mitu, „Imagini românești despre maghiari în timpul răscoalei lui Horea”, în vol.Sorin Mitu (ed.), Raporturi și imagini româno-maghiare, Cluj, Argonaut & Mega, 2023, p. 33-43.
6. Sorin Mitu, „Românii văzuți de maghiari în epoca regimului dualist”, în Ziridava. StudiaHistorica, XXVIII, 2023, p. 81-107.
7. Sorin Mitu, „Hungarians in the Eyes of the Romanians. “The Era of Good Feelings”, în Acta Musei Napocensis, vol. 60/II, 2023, p. 109-120.
8. Sorin Mitu, „Lacrimi și reprezentări ungurești în preajma Trianonului”, în vol. Sorin Mitu (ed.), Românii și maghiarii: reprezentări și percepții în secolele XVIII-XX, Cluj, Philobiblon& Mega, 2023, p. 131-162.
9. Sorin Mitu, “Atitudini românești față de maghiari în perioada interbelică”, în vol. Sorin Mitu (ed.), Românii și maghiarii: reprezentări și percepții în secolele XVIII-XX, Cluj, Philobiblon& Mega, 2023, p. 225-239.
10. Sorin Mitu, „Mutual Images of Romanians and Hungarians in Proverb Collected in the NineteenthCentury”, în Studia Universitatis «Babeş-Bolyai». Historia, vol. 68, nr. 2,2023, p. 57-73.
11. Luminița Ignat-Coman, “Majorități, minorități și identitate regională. Imaginea românilor despre maghiarii din Transilvania în perioada interbelică” în Raporturi și imagini româno-maghiare, Cluj, Argonaut &; Mega, 2023, p. 161-178.
12. Nicoleta Hegedűs, „Trecutul comun revizitat: imaginea românilor în scrisul istoric maghiar din perioada 1920-1948”, în Raporturi și imagini româno-maghiare, Cluj, Argonaut &; Mega, 2023, p. 161-178.
13. Florina Raita, „Comportamentul electoral al românilor din perioada dualistă la începutul secolului al XX-lea”, în Raporturi și imagini româno-maghiare, Cluj, Argonaut &; Mega, 2023, p. 44-116.
14. Bogdan Munteanu, „Românii despre cel mai mare maghiar. Imaginea contelui Szécheny István în cultura românească (1830-1940)”, în Raporturi și imagini româno-maghiare, Cluj, Argonaut &; Mega, 2023, p.33-44.
15. Nicoleta Hegedűs, „Imaginea renegatului în presa românească din Transilvania din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX” în Sorin Mitu (ed.), Românii și maghiarii: reprezentări și percepții în secolele XVIII-XX, Cluj, Mega/Philobiblion, 2023, p.93-131.
16. Luminița Ignat-Coman, „De la evenimente la istorii non-eroice: românii și maghiarii din Transilvania după 1918”în Sorin Mitu (ed.), Românii și maghiarii: reprezentări și percepții în secolele XVIII-XX, Cluj, Mega/Philobiblion, 2023, p. 197-225.
17. Bogdan Munteanu, „Szécheny István-un iosefinist maghiar?” în Sorin Mitu (ed.), Românii și maghiarii: reprezentări și percepții în secolele XVIII-XX”, Cluj, Mega/Philobiblion, 2023, p. 7-93.
18. Florina Raita, „Considerații referitoare la atitudinile identitare ale românilor din Transilvania în primii ani interbelici” în Sorin Mitu (ed.), Românii și maghiarii: reprezentări și percepții în secolele XVIII-XX, Cluj, Mega/Philobiblion, 2023, p. 131-163.
19. Luminița Ignat-Coman, „Unirea în manualele de istorie din perioada interbelică” în Philobiblon,Volumul XXIX (2024), nr. 2, decembrie 2024-în curs de publicare
20. Nicoleta Hegedűs, „Azerdélyirománokdualizmuskorimagyarságképe (tematika, sztereotípiák, jellegzetességek)”, în REGIO, 32. évf. (2024) 3. szám, 31–51.
1.4. Diseminare
Diseminareaa fost o preocupare constantă a membrilor pe toată durata proiectului. În cerearea de finanțare a fost prevăzut ca la finalul proiectului să pregătim pentru publicare un volum la o editură prestigioasă din țară și publicarea articolelor membrilor în conformitate cu standarde de calitate, la edituri tip A sau în reviste cotate din țară și străinătate. Și la acest capitol am depășit ceea ce am asumat inițial. Finalul proiectului a adus publicarea a două volume la două prestigioase edituri, una din țară și una din străinătate. Așadar, liderul proiectului a publicat încă din luna octombrie, înainte de finlizarea proiectului volumul: Sorin Mitu, Românii și ungurii. Un război imagologic de o mie de ani, Iași, Polirom, 2024, 612 p. Acest volum a fost lansat la Cluj pe data de 24 octombrie, 2024 la Book Corner Librarium cu participarea unui public foarte larg, fiind un eveniment de prim plan cultural în viața orașului Cluj Napoca. Volumula fost de asemenea lansat și la Brașov la Salonul Internațional de carte Bookfest, ediția a VIII-a, Brașov, 31oct. - 3 nov. 2024.
Cartea profesorului Sorin Mitu a fost foarte bine receptată și se bucură de recenzii favorabile în cele mai importante reviste culturale din spațiul românesc. Astfel, recenzii ale volumului îi aparțin Cristinei Manole, Lecturi în vremuri de austeritate, în “Observator cultural”, 2024, 31 oct., nr. 1231 și lui Ionuț Diamandi, Românii și ungurii. O incursiune în imaginarul unei conviețuiri seculare, Radio România Actualități, 7 nov. 2024, https://www.romania-actualitati.ro/stiri/cultura/romanii-si-ungurii-o-incursiune-in-imaginarulunei-convietuiri-seculareid201390.html.
A doua carte a liderului proiectului se află în curs de publicare la o prestigioasă editură din străinătate: Entangled Images. Romanians and Hungarians from the Middle Ages to the Communist Regime, Lausanne, Peter Lang, 2024, 300 p. Această carte care se va publica în limba engleză, asigură diseminarea rezultatelor proiectului într-un cadru cât mai larg și accesibilitatea publicului străin la cunoașterea acestei problematici. Acest volum constituie o contribuție de referință la scrierea unei istorii regionale, transnaționale, europene.
Și volumele publicate pe parcursul proiectului s-au bucurat de o bună receptare și de recenzii favorabile. Astfel, volumul Raporturi și imagini româno-maghiare, Cluj, Argonaut & Mega, 2023, s-a bucurat de o bună receptare în spațiul public, beneficiind de recenziile care le aparțin autorilor Laurențiu Vlad în “Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane «Gheorghe Șincai»”, XXVI, 2023, p. 464-468 și lui Andrei Mic, în “Analele Banatului”, XXXI, 2023, p. 335-336.
Diseminarea rezultatelor s-a făcut, așa cum am menționat, și prin intermediul site-ului proiectului: Romanians about Hungarians, Hungarians about Romanians: Two Centuries of Mutual Mirroring (1789-2007), accesibil la adresa: https://6343e07228348.site123.me/ .
Tot în ideea diseminării rezultatelor proiectului, liderul, profesorul Sorin Mitu, a participat la podcastul realizat de Ioan Chiorean, Întâlniri informale, Dialog despre volumul Românii și ungurii, accesibil pe YouTube, la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=ka5yUbTX0z0.
Pe parcursul proiectului membrii au participat la conferințe internaționale la Budapesta și la Londra. În general, diseminarea s-a făcut prin toate mijloacele disponibile iar tot ce am întreprins din acest punct de vedere a dus la depășirea obiectivelor asumate prin cererea de finanțare și accesibilitatea rezultatelor cercetării atât specialiștilor, cât și publicului larg.
Rezumatul executiv
Din punct de vedere al managementului de proiect, în perioada raportată am efectuat tot ce a fost necesar din punct de vedere administrativ pentru buna implementare a acestuia. Existenţa sumelor contractate ca și credit de angajament în fiecare etapă de desfășurare au făcut posibile achizițiile de servicii și produse necesare bunei implementări, în conformitate cu cererea de finanțare. Cu sprijinul departamentelor de specialitate din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, universitatea gazdă, şi după cum rezultă din documentele administrative aflate înarhiva instituţiei, am reușit să realizăm managementul de proiect astfel încât obiectivele propuse să fie nu doar integral atinse ci substanțial depășite.
Pentru a asigura funcţionarea echipei de cercetători la cel mai înalt nivel, în cursul lunilor de derulare începând cu luna iunie 2022, au fost convocate ședințe lunare pentru a stabili direcțiile de cercetare, progresul fiecărui cercetător în parte și pentru a evalua periodic stadiul cercetării,urmând ca, la sfârșitul lunii decembrie, să fie convocată o ședință de evaluare finală și de planificare a direcțiilor viitoare pentru echipa consolidată în cadrul acestui proiect, membrii colaborând excelent pe toată perioada de derulare a proiectului.
În ceea ce privește cercetarea propriu-zisă, obiectivele noastre au fost substanțial depășite, fiecare etapă aducând rezultate peste cele prevăzute în cererea de finanțare. Toți membrii echipei au participat la activitățile de documentare și cercetare prevăzute inițial în propunerea definanțare. Astfel, pentru realizarea obiectivelor cercetătorii au efectuat separat și împreună următoarele tipuri de activități: documentarea în biblioteci și arhive, trecerea în revistă a literaturii de specialitate, elaborarea de lucrări, participarea la manifestări științifice naționale și internaționale, lansări de carte și participări la podcasturi culturale.
Rezultatele cercetării s-au materializat în volume publicate la două dintre cele mai prestigioase edituri naționale (Polirom) și internaționale (Peter Lang), acestea fiind și cele mai semnificative rezultate ale acestui proiect. Articolele publicate de către membrii echipei care se regăsesc, majoritatea și pe website-ul proiectului, îndeplinesc toate standardele de calitate cerute de UEFSCDI. Toate volumele și articolele publicate reflectă munca echipei și respectă angajamentele asumate.
